Acum (cand inca nu esti insarcinta, si nu ai copil) mintea ta gandeste, canatareste, iti livreaza tot felul de povesti si convingeri (oare limitatoare?) legate de sarcina, copil, etc. Acestea sunt preluate de la cei din jur, din filme, din media, de la mame, bunice, strabunice. De multe ori sunt programe negative inconstiente care pot impiedica o tanara sa devina mama sau o pot impedica sa devina o mama linistita…
Mintea si gandurile tale iti pot crea teama sau stari contradictorii atunci cand iei in calcul posibilitatea de a deveni mama.
Inainte de ati spune pe scurt ceva despre mine, vreau sa iti dau cateva date, concrete, reale, masurate stiintific, si sa-ti spun ca nu ai de ce sa iti faci griji… Studiile arata ca materia cenusie a mamei sufera modificari inca din primul trimestru de sarcina, creierul tau se transforma in “baby brain” (o realitate studiata de cercetatori) adica se adapteaza si se asigura ca noua viata este in siguranta.
Ca vrei sa faci anumite lucruri inainte de a deveni mama, ca vrei sa consumi niste etape din viata ta, ca vrei sa iti asezi niste situatii, asta este altceva. Dar daca totusi toate acestea sunt aranjate si consummate si doar mintea te retine, vreau sa punctez cateva lucruri:
1. Natura este inteligenta, totul vine de la sine, conform unei schite pe care nu a creat-o omul.
Asa cum nu faci nimic ca sa respiri, tot asa nu vei face nimic ca sa creasca cel mic in pantecul tau (bineinteles, avand grija de tine pe timpul sarcinii, ii poti asigura fatului, un mediu benefic dezvoltarii);
2. Creierul tau se va modifica si va modifica corpul astfel incat sa ajute mama sa contina fatul timp de 9 luni si sa se asigure ca noua viata va prospera, aceste modificari vor fi reversibile dupa aproximativ doi ani de la nasterea copilului. Deci natura s-a asigurat ca poti avea grija de micutula tau;
3. Si creierul tatalui sufera modificari si el va dezvolta hormonul de atasament, astfel incat nu te ingrijora inutil daca acum nu pare genul de tatic (el se va naste ca “tata” odata cu nasterea ta ca “mama”, asta se va intampla progresiv, dupa nasterea copilului vostru);
4. Nimic nu va mai fi la fel! Da, asa este, orice parinte iti poate confirma asta, dar ceea ce pare acum un sacrilegiu, cand te nasti ca parinte este cu totul altceva;
5. Nimeni nu se naste parinte, ci devine, este o constructie, un proces, acesta nu poate incepe mai devreme de nasterea sau conceptia copilului tau. Asadar daca nu te simti parinte, daca iti este teama, ai incredere ca toate acestea vor disparea treptat…
Va fac o marturisire, până pe la 30 de ani, nu ma vedeam in ruptul capului in rolul de mama, pur si simplu imi imaginam ca nu sunt facuta pentru asta. Ma intrebam daca nu cumva este ceva in neregula cu mine pentru ca nu simt chemarea, ca nu-mi suna ceasul asta odata, iar copiii erau draguti (de la distanta). Am avut sansa sau mai binezis asa am ales, sa ard niste etape din viata mea, la momentul potrivit. Am rupt cluburile in doua (pe vremea mea se numeau discoteci), am calatorit, am mers la sala, am studiat, m-am pregatit profesional. In paralel interesul meu pentru spiritualitate ma tinea ocupata in weekend, cand fie citeam, fie eram pe la vreun workshop sau curs ce imi promiteau intelepciune si cunoastere. Astfel incat acum acestea nu imi lipsesc, in afara de citit si studiu, pur si simplu acestea nu mai fac parte din aria mea de interese.
Ei bine pe la 30 de ani am cam inceput sa consum multe din pasiunile (firesti de altfel) primei tinereti. Pe la 27 de ani nu ma mai bucurau asa de mult capetele care se intorceau dupa mine pe strada, pantofii si rochiile misto nu mai erau o prioritate pentru mine. Muzica, fumul si vacarmul din cluburi imi pareau fara sens, sincer va spun, acum cred ca nu as mai rezista 10 minute intr-un club.
Mintea mea, corpul si sufletul meu aveau alte nevoi. La 32 de ani am nascut-o pe Ayana, primul meu copil, patru ani mai tarziu l-am nascut pe Alexandru. Si iti scriu tie, femeie, iti scriu pentru ca stiu ce inseamna sa ai temeri, stiu ce inseamna sa crezi ca nu esti pregatita, stiu ce inseamna sa nu ai incredere in calitatile tale materne. Si vreau sa iti spun ca vei fi bine!
Stiu ca desi iti doresti un copil, pe undeva ai o teama. Si stii? Este firesc! De unde sa ai incredere in tine ca poti face fata? De unde sa stii daca te vei descurca? De unde sa stii cum o sa fie drumul asta daca tu nu ai mers pe el niciodata? Le spun femeilor cu care am lucrat consiliere psihologica prenatala si se pregatesc sa devina mame, ca natura este pregatita, poate mintea noastra ar vrea sa stie cum este sa fii mama, ca si cum daca ar sti, s-ar linisti (lucru imposibil, nu?), dar corpul este inteligent…
Ai incredere in corpul tau, el se modifica astfel incat tu sa poti face fata, creierul tau se modifica astfel incat multe lucruri la care te gandesti acum, vor veni de la SINE, fara efortul mintii tale. So, Keep calm and become a mother!
Pentru voi? Cum a fost? Cum este?
Cu drag de oameni,
Carmen Grigoras-Nitescu